Dreptul la Replica(sau adevărul din spatele uciderii gândacului)

(Lui Cristi)

Când cu gene ostenite, sara suflu-n lumânare
Doar gândacului, zevzecul, somnul pare că-i dispare,
Ci cu grabă-şi cată drumul prin covorul meu San Remo
Alegând probabil colţul din raţiuni (gândesc eu) emo

"Ia-mă-acum singurătate, în a tale braţe pale,
Fă-mi negreala să se piardă în a tale negre poale,
Lasă trupul să-mi suspine, ros de gânduri, abătut,
Să îmi cânt şi eu tristeţea ca un greier surdomut."


Cugeta adânc gândacul, prins în mreaja unui gând
Făr-a bănui săracul, ce-o să fie în curând.
Mare însă-i fu mirarea, când în colţul favorit,
Zări un păianjen tânăr, legânându-se-ameţit.

"- Jee faşi breee?" întreabă cela unduindu-se cu cracii
Precum vezi că ies în stradă, după zaiafet, burlacii
"- I-aite tu la ăst cum vine," continuă cel dus cu cucu
"Are tipu o viteză, zici că l-a văzut pă Pucu." (hîc)

Vezi bine că arahnida, tremura de încântare
La iuţeala-unei gângănii cu doar şase picioare

Dar gândacul nu-i răspunse ci se puse liniştit
Să admire frumuseţea locului neprihănit.
Gândind totuşi că-n contextul marii crize financiare
Încăperea devenise foarte neîcăpătoare.

Contemplând cu jind dulapu
Şi p-insectul cherchelit
Trase-n gând un "lua-te-ar şlapu!"
Şi-şi cătă de drum grăbit...