Insula lui Ahile

Insula Şerpilor are un aport istoric important nu numai pentru cultura românească, ci şi pentru cea greacă. Scrierile elene denumesc acest pământ Insula Leuke, sau insula Makaron(a fericiţilor), iar romanii o numesc Insula Alba, şi este înfăţişată drept un loc paradisiac, edenul, tărâmul pe care se refugiau sufletele morţilor.
După ce Ahile este omorât de către Paris, zeiţa Thetis, mama eroului aheu, se roagă lui Poseidon pentru un loc aparte de îngropăciune. Astfel este ridicată de sub mare Insula Şerpilor, şi este construit un templu demn de rămăşiţele pământeşti ale războinicului mirmidon şi ale verişorului său, Patrocle. Textul Iliadei susţine geografic legenda zeiţei Thetis şi a lui Neptun plasând locul de ingropaciune al eroului grec tot în insula Serpilor. Ahile este omorât, oasele sale sunt amestecate cu cele ale lui Patrocle. Timp de mai multe zile sunt ţinute jocuri funerare în cinstea lor. După moarte, Ahile se casătoreşte cu Elena şi trăiesc în insula Leuke. Cele două legende sunt confirmate de descoperirile arheologice din secolul 19, aici fiind găsite dovezi ale existenţei unui templu din marmură albă, închinat lui Ahile.
Alt personaj care odihneşte pe Insula Serpilor este Ajax.
După moartea lu Ahile, se produce o dispută în jurul armurei acestuia. Ajax se înfruntă cu Ulise pentru platoşa făurită de Hefaistos. Disputa este judecată de troieni. Ulise câştigă iar Ajax înebuneşte şi se sinucide.

Iubire, bibelou de sticla sparta

Sf. Valentin, daca nu stiati, a fost un contabil, pentru ca iubirea presupune o gestiune intensa. Azi atatea saruturi, maine un cadou, joi alt sarut. Iubirea e doar un calcul matematic, al carui sume, daca nu esti un contabil bun, devine nul.

Din trei în trei, câte trei...

Nu înteleg de unde a pornit fascinaţia pentru punctele de suspensie. În mod normal cele 3 puncte sunt folosite la sfârşitul unui text pentru a sugera că discursul scriitoricesc ar putea continua, sau la mijlocul textului pentru a înfăţişa caracterul fragmentar al acţiunii. Umberto Eco corelează folosirea excesivă a punctelor de suspensie cu frica de a depăşi graniţele limbajului. Astfel, italianul împarte scriitorii în 2 categorii: scriitorii profesionişti care folosesc un calcul riguros înainte de inserarea puncelor de suspensie, sugerand astfel că folosite oportun acestea revigorează textul. Al doilea tip sunt "scriitorii de duminică". Speriaţi că nu vor fi înţeleşi, aceştia folosesc punctele de suspensie pe post de "bilet de libera trecere". În caz de nevoie pot redirecţiona sensul textului pentru a-i atribui semnificaţii noi.
Unul din exemplele elocvente folosite de semiotician este următorul:“Italia e o republică întemeiata... pe muncă (eh!)", "Italia e, să zicem, o... republică întemeiată pe muncă", "Italia este o republică... întemeiată (???) pe muncă", "...Italia (dacă o fi) ar fi o republică întemeiată pe muncă", "Italia este o republică întemeiată pe puncte de suspensie"
Se disting clar numeroasele sensuri pe care le capătă afirmatia iniţială:" Italia e o naţiune întemeiată pe muncă"
Pornind de la argumentele de mai sus concluzia mea este următoarea: majoritatea blogerilor sunt scriitori, nu de duminica, ci de duminică dimineaţa, din timpul slujbei religioase, adica scriitura lor este de neînţeles, dar constituită ca literă de lege, iar scrisul pe mess e vecernia, când ai crezut că scapi, afli că mai trebuie să o citeşti/asculţi şi de la ora 18.