În Timişoara există un bar despre care se susţine cu vehemenţă că te face artist. E locul în care trebuie să fi pregătit pugilistic de loviturile directe pe care talentul ţi le distribuie,se pare, în mod inevitabil. E cafeneaua Papillon. Piaţa Unirii, în stânga pe straduţa lipită de generala Lenau.
Intri. Cauţi din priviri o masă şi te aşezi. Ar fi bine să fi fumător. Fumul de ţigară a devenit de-a lungul anilor o entitate care s-a lipit de pereti, de mese, de pult. Mirosul de cafea, zumzetul monoton al discuţiilor, muzica jazz, dacă eşti neiniţiat, te ademenesc spre somnolenţă. Reauşeşti totuşi să îţi ţii ochii deschişi privind aţintit la pereţii de care atarnă fistichiu tablouri. De obicei tablouri. Cafenea artistică. Cafenea. Ceri o cafea. Chelnerul te priveşte o secundă şi aprobă cu o mişcare alene din cap. Zice că vine imediat. Aştepţi si, ca să nu aştepti degeaba, priveşti în jur.
Un tip stă cu capul pe masă. Are în faţa lui cinci sticle de bere goale, şi o scrumieră îndesată cu chiştoace. Lângă el, pe canapea, o fată doarme în fund. E roşcată şi are breton scurt. Pe obrajii pistruiaţi i s-a lăţit machiajul. Parcă a plans cu stropi de cerneală. O masă mai încolo 3 tineri discută cu voci ridicate. Nu e greu să auzi ce zic. „Bă, îţi zic eu, Eminescu e degeaba. La fel şi Blaga. La fel şi limba română.” Unul din ei are desenat pe tricou un A înconjurat de un cerc. Nu o fi cafenea literară. Cafeaua. Aşezi frumuşel banii în mâna întinsă a chelenerului. Se întoarce pe călcâie .
„Ai un foc?” Îi intind bricheta. E tânără. Are ochi verzi şi părul negru. Tenul e plăcut şi când s-a apropiat sa îi dau bricheta i-am simtit parfumul dulceag. Trage elene din tigară. Zâmbeşte, apoi întreabă: „Ai 1 leu să îmi iau şi eu o bere?” Când îi întind banii, zâmbetul i se lăţeşte într-un rânjet.
Azi se schimbă decorul. Tablourile vechi sunt înlocuite cu lucrări noi. Câţiva privesc interesaţi. Nu la procesul de înlocuire ci la picturi. Majoritatea, insă nici măcar nu se obosesc să arunce o privire. „ Bă, lasă măi tablourile şi ascultă aici. Mergem şi rulăm ai înţeles?” Nu o fi nici cafene artistică. Păi atunci ce e?
„ E, cum să iţi zic, e muzica” O fi muzica. E jazz, e chill. O sticlă de bere se sparge şi doi sau trei se trag de haine. Se înjură. Îs punkerii. Unul cade peste o masă. Nimeni nu mai e jazz, nimeni nu mai e câtuşi de puţin chill.
O fi fluturii de pe pereţi. Sau reclamele luminate. O fi stickerele. Poate mesele lăcuite. Poate veceul ce miroase ingrozitor. E locul unde intri tu şi ieşi altul, un tu mai năuc, mai artist. Papillonul e papillonist. E lipsit de kitsch dar totuşi tipicar. E locul unde dacă nu esti artist nu araţi bine beat mort. E mereu acolo, e bodega de la colţ, învelită într-un ambalaj boem, şi a cărui clientelă e de trei ori mai tânără.
Galerie foto „Beyond Borders” @ A5E
Acum o lună
