1 martie

Soarele s-a coborât într-o zi în chip de fată. Era atât de frumoasă încât un Zmeu a furat-o şi a ferecat-o în palatul său. Zile întregi pământul a fost cufundat într-o beznă groasă. Copacii s-au uscat, lacurile au îngheţat iar munţii s-au ascuns după perdele groase de nori şi ceaţă. Oamenii priveau înspăimântaţi spre cerul negru aşteptând sfârşitul. Fără Soare, Pământul se stingea încet, încet. Un Voinic, vâzând ce se întâmplă fără atingerea suavă a astrului ceresc a pornit pe urmele Zmeului. După zile întregi de căutări tânărul a ajuns la palatul Zmeului. S-a luptat pe viaţă si pe moarte cu acesta şi într-un final a reuşit să înfrângă balaurul. A eliberat Soarele iar viaţa a renăscut. Copacii au înflorit, lacurile s-au înmuiat, munţii s-au descărunţit. Soarta nu a fost însă atât de blândă cu tânărul războinic. Rănit grav sângele lui s-a amestecat cu zăpada. În locul în care moare au răsărit ghiocei, vestitori ai izbânzii primăverii şi căldurii. Sânge, curaj şi viaţă simbolizate prin culorile alb şi roşu. Credinţa în sărbătoarea mărţişorului a apărut în timpul imperiului Roman. Anul nou era sărbătorit în prima zi a lunii Martie. Marte, zeul războiului, simboliza şi fertilitatea naturii, alternarea vieţii şi morţii. Coloristica legendei lui Mărţişor coincide cu credinţa romană. Culoarea roşu este vâltoarea războiului iar albul simboliza pacea. Dualitate ciudată însă perfect valabilă în vremea Imperiului, perioadă marcată de zeci de războaie şi de violenţă devenită prin repetitivitate, parte a vieţii cotidiene.